Spitalul Judeţean Constanţa, pregătit pentru un flux crescut de pacienţi
Articole de la același autor
RAJA a premiat câştigătorii Concursului „Apa este Viață”
04 Aprilie 2024
O nouă trecere de pietoni a fost înființată, la Constanţa
31 Martie 2024
Copiii de la centrele „Antonio” și „Orizont” au confecționat felicitări și mărțișoare
03 Martie 2024
Demersuri pentru studierea armânei în unităţile de învăţământ
23 Aprilie 2024
Începând de miercuri, 1 mai și până marți, 7 mai, policlinica Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța va fi închisă. „Subliniem faptul că pacienţii internaţi în acest moment sau cei care vor fi internaţi prin serviciul de urgenţă nu vor fi afectaţi, singura modificare de program fiind în cadrul Policlinicii. Totodată, venim în sprijinul pacienţilor şi al aparţinătorilor cu extinderea programului de vizită, în toate zilele libere acesta fiind cuprins între orele 12.00-18.00. Vă asigurăm de faptul că depunem continuu eforturi, iar echipa managerială a luat toate măsurile necesare pentru a le asigura pacienţilor accesul la cele mai bune îngrijiri şi tratamente medicale. Astfel, personalul din cadrul Unităţii Primiri Urgenţe va asigura permanenţa, cadrele medicale fiind pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienţi. În acelaşi timp, au fost asigurate stocurile de medicamente pentru toate aceste zile libere. Apelăm, însă, la înţelegerea populaţiei în ceea ce priveşte timpii de aşteptare care se pot modifica din pricina numărului mare de prezentări. Vă reamintim faptul că preluarea pacienţilor care ajung în Urgenţă se face în funcţie de gravitatea stării în care se află şi nu în funcţie de ordinea sosirii, respectându-se Protocolul Naţional de Triaj”, au precizat reprezentanţii unităţii sanitare.
Comentează știrea
Anonim
2 mai
Sună bine și este lăudabil dacă informațiile sunt într-adevăr reale, un prieten care s-a prezentat cu tatăl său la departamentul de primiri urgențe în seara de anul nou 2024, tata pe care l-a găsit inconștient în apartamentul său, a fost nevoit să aștepte aproape 24 ore înainte de a fi consultat de un medic, va întreb, credeți ca, în aceste condiții, ar avea vreo șansă de supraviețuire cineva cu probleme majore? Trebuie găsite soluții pentru reducerea timpilor de așteptare în caz de urgență!
Articole pe aceeași temă
Luni, 05 Februarie 2024
Miercuri, 03 Ianuarie 2024
Luni, 22 Aprilie 2024
Vineri, 12 Aprilie 2024
Luni, 26 Februarie 2024
Marţi, 20 Februarie 2024
Duminică, 18 Februarie 2024
Sâmbătă, 17 Februarie 2024
Miercuri, 17 Ianuarie 2024
Vineri, 05 Ianuarie 2024